Am facut armistitiu cu sinapsele, cu ligamentele si articulatiile, m-am trezit ca nu mi-am ascutit sagetile si ca nu mi-am motivat arcurile, ci in loc, mi-am supus harpa la senzatii prea greu de perceput de ochiul liber ca fiind sunete de culoare roz. Armistitiul acesta este o sinestezie spontana, acuta , cu palpitatii la inima si cu moalele capului zgariat de petale de ciulini. E un armistitiu decis intr-o clipa, brusc, ca si cum partile nu aveau ce alta solutie sa aplice. Istoria se repeta! Si ce? Asta inseamna ca sinapsele mele se vor lupta din nou cu ligamentele si articulatiile? Nu mai vreau sa fiu daltonista, acromata sau ce sunt! Razboiul asta se duce datorita conformarii mele cu faptul ca nu pot pilota, ca va trebui sa ma folosesc de RATB sau METROREX ca sa ajung undeva! Funny, nu? E inutil sa asist neputincioasa si contradictorie la lupte interne. Macar la mine acasa, adica in corpul meu, sa fie armonie fiindca sufletul inchis intr-o cutie de carne in care organele se bat pe suprematie si sa-ti arate cum pot da de pamant cu tine, e ca o bomba care ticaie sa-si dea duhul!
