Cand m-ai nascut nu te-ai gandit ca voi fi vreodata ceea ce sunt astazi! Nu m-ai vazut in stare sa supravietuiesc, ma credeai firava, naiva, dependenta de mama. Si uite ca pot, singura, fara tine, sa merg mai departe si sa tin capul sus, sa accept fara frica problemele, asa ca tine. Si nu singura pentru ca asa am ales eu sau tu! Cineva, nu stiu cine, ca daca as sti l-as strange eu cu mana mea de gat, ne-a distrus mami relatia apriori, cea fara de care nu mai simt identitate, nu mai simt dragostea ta de mama, nu te mai vad grasuta mea frumoasa sau nu-mi mai poti scranti degetele de la picior care inca seamana perfect cu ale tale. Sau nu te mai pot strange in brate in asa fel incat sa-mi doresc sa te cuprind si mai mult, caci niciodata nu mi-au ajuns mainile sa te imbratisez. Si nici nu mai am pe cine sa sun cand mi-e rau si nu mai pot , fie ca vreau, fie ca nu, sa te mai vad. Sufocant, timid, scrasnet, vise, reverie, scenarii, amintiri, cimitirul, flori, pomeni, oameni straini pe ultimul drum, tu mancata de sobolani si misunata de broastele care te scoteau din sarite numai cu racoarea unui gand. Si tu mami, care zaci stafidita intr-o cutie de lemn, cand mai ieri imi spuneai cat de mult ma iubesti, ca ti-e dor de mine si ma intrebai cand o sa vin acasa si cum tu, cu mainile tale bondoace mi-ai pus muraturi la borcan de 800 gr ca sa le pot lua la Bucuresti, special pentru mine. Dac-as fi stiut ce urma sa se intample a doua zi as fi rupt pamantul sa ajung la tine. Numai dac-as fi stiut... Ce-as schimba azi? Tot si poate n-as mai simti frigul asta pe sirul spinarii sau nevoia de a urla fara sunete. Nu te condamn ca ai murit, stiu mult prea bine ca ai luptat cu viata in cel mai crud sens. Condamn asa, faptul ca nu mi-ai spus niciodata ceea ce simti, ca nu-ti mai simt prezenta, ca nu pot sa te sun, ca tot ce mi-a mai ramas mai scump de la tine e un mesaj pe mobil "Te iubesc mult Ninuca mea, sa nu uiti niciodata!" si un goblen cusut de tine! Nu o sa te uit niciodata!
